Warning: mysqli_query(): (HY000/1030): Got error 28 from storage engine in /home/apetromania/public_html/wp-includes/wp-db.php on line 1924
Valoarea nominala indexata a unui tichet de masă pentru semestrul I al anului 2018: 15,18 lei – APET

Valoarea nominala indexata a unui tichet de masă pentru semestrul I al anului 2018: 15,18 lei

ORDIN Nr. 1618/2018 din 2 mai 2018
pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul I al anului 2018
EMITENT: MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 412 din 15 mai 2018

Având în vedere prevederile:
– Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările şi completările ulterioare;
– Legii nr. 218/2016 pentru modificarea art. 3 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă;
– Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2005 privind unele măsuri de natură fiscală şi financiară pentru punerea în aplicare a Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2006, cu completările ulterioare;
– art. 31 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 23/2015,
în temeiul art. 17 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 12/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul muncii şi justiţiei sociale emite următorul ordin:

ART. 1
Pentru semestrul I al anului 2018, începând cu luna mai, valoarea nominală a unui tichet de masă, stabilită potrivit prevederilor art. 31 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 23/2015, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2005 privind unele măsuri de natură fiscală şi financiară pentru punerea în aplicare a Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2006, cu completările ulterioare, şi ale Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările şi completările ulterioare, nu poate depăşi cuantumul de 15,18 lei.
ART. 2
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,
Lia-Olguţa Vasilescu

Bucureşti, 2 mai 2018.
Nr. 1.618.